Alexandru Sima
Iubesc ceea ce fac si o fac din pasiune si ma consider un om norocos! Norocos ca pot vedea, surprinde si transmite reactii unice din vietile oamenilor, de la cei cu varste foarte fragede, pana la cei cu multi ani pe umerii lor. Freamatul mainilor si nodul din gatul unei mame cand pruncul ei este in valtoarea cristelnitei Sfantului Botez, emotia primirii buchetului de flori de la cel care urmeaza a-i fi sot, lacrimile de fericire a parintilor cand isi vad proprii copii incununati, amestecata cu “amarul” parasirii de catre copii a casei parintesti, nostalgia din ochii batranilor, cand, parca nunta nepotilor este o retraire a nuntii de acum cativa zeci de ani…
Incerc sa valorific orice privire, reactie, decor, pe care sa le transfom apoi in amintiri vii si de neuitat! Experienta, dorinta si pasiunea ma ajuta sa raspund cu brio provocarilor pe care un eveniment important le aduce. Acestea toate ma fac de fiecare data sa-mi depasesc limitele si sa fiu mandru de munca mea!
Marian Arpasanu
Salutare! Eu sunt Marian. Fotograf. Bucurestean cu acte in regula desi m-am nascut in Ialomita, mi-am inceput aventura fotografica in clasa a XI-a . Trecusera deja 2 ani de cand, la fiecare eveniment cu alura oficiala din liceu, il vedeam pe domnul profesor Jata cum traia intens fiecare declansare a aparatului sau. La inceput m-a impresionat dimensiunea echipamentului, apoi felul in care oamenii il acceptau in preajma lor atunci cand avea aparatul la gat, marketingul pe care il facea cand aducea fotografiile printate, wow-urile celor care le primeau si tot asa. Cel mai mult insa imi placea de omul care devenea atunci cand fotografia. Era emotionat, activ, prins in treaba aia fara un “exit” de urgenta. O fotografie era gata cand el spunea ca este gata. Poate de aceea se zicea ca este cel mai bun profesor dintre toti fotografii si cel mai bun fotograf dintre toti profesorii. Atunci am vrut si eu. Fotograf, nu profesor!
Mi-a vandut un Nikon F60 si m-a pus sa aleg dintre un obiectiv mare si unul mai mic (asa diferentiam eu atunci obiectivele). Ce crezi ca am ales? Eu si fata babii…pe-ala mare! La scurt timp am plecat intr-o excursie in Franta iar la intoarcere avem 6 filme pline cu turle si cruci de pe biserici. Asta facea obiectivul mare ca doar deh, era…teleobiectiv. Au trecut de atunci aproape 20 de ani si rare au fost ocaziile in care m-am despartit de fidelul meu prieten, aparatul foto. Intre Nikon F60 si aparatul actual m-am imprietenit si am creat amintiri pentru mine si alti oameni, platit si neplatit, cu mai multe echipamente. Am inca F60-ul dar astazi folosesc echipament profesional, actual si adaptat stilului meu de fotografie.
Surprind clipele frumoase din cadrul evenimentelor de familie de 10 ani. Mai vreau 10 si apoi inca 10 si inca 10 … Sunt constient de rolul meu in cadrul unui astfel de eveniment si mi-l iau in serios cu toata veselia care ma caracterizeaza. Captez naturaletea, caut firescul si sunt inca impresionat de chimia dintre oameni, de felul in care se creaza legaturi si se reactioneaza in diverse situatii. Iubesc sa surprind toate acestea pentru ca la final sa contruiesc o poveste in imagini numai buna de spus timpului si oamenilor care vor veni.
Cosmin Ciuca
Primul contact cu fotografia s-a produs inca din copilarie, fascinat fiind de aparatul foto al tatalui meu. Era un Lubitel 2, un aparat rusesc, pe film lat, care m-a intrigat atat de tare incat am ajuns sa-l desfac lentila cu lentila pentru a intelege cum functioneaza. Nevoia de cunoastere, de a intelege cum functioneaza lucrurile ma caracteriza inca de atunci si tot aceasta m-a condus, mult mai tarziu, intr-o sala de curs unde se preda arta fotografiei. Nici macar nu aveam un aparat foto, dar ca sa am cu ce sa pun in practica ce invatam la curs am imprumutat de la un prieten aparatul lui DSLR. Pana la finalul cursului am reusit sa-mi achizitionez primul kit foto si sa-l cunosc pe Marian. El mi-a fost o buna perioada de timp mentor, iar faptul ca acum formam o echipa, ne da avantajul de a ne provoca reciproc si de a ne critica unul altuia munca.
De atunci fotografia a devenit dincolo de un job, un mod de viata. Imi place sa privesc cum lumina da forma chipurilor, cum accentueaza emotiile.
Din fericire, ma aflu printre norocosii care si-au indeplinit visul si care afirma cu toata increderea: "asta este ceea ce as vrea sa fac toata viata.